Arhive pe etichete: Ghost

Actrița Lee Yeon Hee va avea o apariție specială în viitoarea dramă, „The Writings of Nine Houses”, în rolul unei mândre domnișoare dintr-o familie nobilă, Yeon Seo Hwa.

Personajul Yoon Seo Hwa este fiica lui Yoon Ki Soo, o victimă ce trebuie să îndure o moarte violentă și prematură. Yoon Ki Soo a fost considerat un trădător într-o înscenare pusă la cale în mijlocul unei lupte pentru putere.

În urma acestei tragedii, Yoon Seo Hwa devine o geisha coreeană, și după ce fuge de la Jo Kwang Woong, bărbatul care l-a acuzat pe nedrept pe tatăl său, aceasta se îndrăgostește de Koo Wol Lyung.

Lee Yeon Hee a declarat că „încrederea și credința în regizor și în scenarist, pe lângă scenariul excelent, au ajutat-o să ia decizia de a se alătura echipei”.

Ea revine pe ecranele televizoarelor după o pauză de opt luni după ultima sa dramă, ‘‘Ghost’’.

„The Writings of Nine Houses” îi va avea ca protagoniști pe Lee Seung Gi, care este jumătate om, jumătate bestie, acesta străduindu-se să devină om în totalitate, și Suzy, un instructor de arte marțiale extrem de priceput.

„The Writings of Nine Houses” va avea premiera în Aprilie în locul dramei „The Horse Doctor”.