Arhive pe etichete: A Werewolf Boy

Song Joong Ki este cu siguranță cea mai tare stea de pe scena în aceste zile. Filmul său, „A Werewolf Boy”, a trecut marca de 5 milioane, iar drama sa „Nice Guy” de pe KBS2 a spart record după record înainte să iasă cu o lovitură a ratei de audienţă de 18% (AGB Nielsen Media Research).

Ce gândeşte, atunci, Song Joong Ki despre faima sa atât de mare?

Un eveniment mass-media de o zi a avut loc la un restaurant din Seul pe 23 noiembrie, pentru a sărbători recordul de 5 milioane al filmului „A Werewolf Boy”. Song Joong Ki, Park Bo Young, Yoo Yeon Seok şi directorul Jo Sung Hee au fost prezenţi în acea zi.

Song Joong Ki a arătat acolo că a fost cel mai modest băiat care a existat vreodată.

„Mie, de fapt, nu prea îmi pasă mult de astfel de lucruri (precum faima). Tot mai am multe de învăţat şi nici nu sunt foarte experimentat. Sunt aceeaşi persoană care am fost, dar cum piesele mele au devenit populare, am început să fiu numit (trendul)”, a spus el.

Când a fost întrebat dacă simte valul de faimă, el a răspuns, „Părinţii mei iubesc asta cel mai mult. În dimineaţa asta ei mi-au spus să termin 500 de autografe înainte să plec. M-am plâns, dar sunt mândru şi fericit că părinţii mei se uită la mine aşa fericiţi.”

El a încheiat cu, „Sunt un actor care nu a interpretat pentru mult timp. Eu cred că nimic nu s-a schimbat pentru mine, chiar dacă am devenit mai faimos. Încă mai am multe de învăţat şi vreau să fiu mai degrabă un bun actor decât unul popular. Voi continua liniştit cum am făcut întotdeauna.”


„A Werewolf Boy” se dovedește a fi un succes masiv cu publicul coreean.

Conform rapoartelor Reţelei Consiliului de Film de vânzare a biletelor, de pe 26 Noiembrie „A Werewolf Boy” a atras 550,878 de persoane în trei zile, de pe 23 până pe 25 Noiembrie şi a rămas în topul box-office-ului.

În tot acest timp, filmul a adus un total de 6,015,698 de persoane, shooting-ul tracând de 6 milioane în cele 26 de zile de la premieră.

Numărul este mult mai mare decât cele 4,1 milioane adunate de Architecture 101, şi stabileşte „A Werewolf Boy” pe locul 1 cu cea mai mare audienţă pentru un film de dragoste coreean.

În prima sa săptămână după premiera de pe 31 Octombrie,”A Werewolf Boy” a adunat imediat mai mult de 1.03 milioane de telespectatori. În cel de-al doilea weekend a urcat până la 1.33 de milioane şi a rămas puternic împotriva unor filme străine mari precum „The Twilight Saga: Breaking Dawn – Partea a-2a”.

Un reprezentant de la CJ Entertainment, distribuitorul pentru film, a spus, „Noi credem că basmul de poveste dintre Song Joong Ki şi Park Bo Young a fost capabil să relaţioneze publicului. Filmul este așteptat să dureze mult timp, așa cum a atras până şi grupurile de audienţa în teatre.”

„A Werewolf Boy” este o poveste de dragoste între un băiat vârcolac ( Song Joong Ki ) şi o fată singuratică care a întors spatele lumii (Park Bo Young).


Împrumutându-şi vocea înca o dată, Park Bo Young a cântat pentru filmul ei recent, „A Werewolf Boy”.

Pe 13 noiembrie, single-ul digital al lui Park Bo Young, „My Prince”, inclus în OST-ul „A Werewolf Boy „, va fi lovi oficial pieţele muzicale online.

„My Prince” a fost creată de directorul muzical şi compozitorul Shim Hyun Jung, în timp ce directorul Jo Sung Hee a scris versurile.

Ascultati OST-ul aici.